Sari la conținutul principal

Ansamblul Karaševska zora promovează cultura croată

     Luna septembrie a adus noi reușite pentru ansamblul folcloric Karaševska zora, reprezentant de seamă al comunității croate din România, care a urcat pe scenă în cadrul a două festivaluri internaționale dedicate promovării culturii, dansului și tradițiilor etnice.

                Pe 6 septembrie, ansamblul a participat la Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar, desfășurat la Constanța, alături de numeroase formații artistice din țară și din străinătate. Sub cerul senin și soarele blând de toamnă, Karaševska zora a oferit publicului o demonstrație autentică a frumuseții portului popular, a dansurilor și a patrimoniului cultural al croaților din România. Evenimentul, ajuns anul acesta la ediția a XXIX-a, este o veritabilă punte de legătură între comunități, reunind ansambluri din diferite țări într-o atmosferă de sărbătoare multiculturală.

                Ulterior, ansamblul a fost prezent și la Festivalul Interetnic „Alfabetul Conviețuirii”, desfășurat la Ploiești, între 19 şi 21 septembrie, unde a reprezentat cu mândrie comunitatea croată din România. Prin cântec, dans și port popular, artiștii au transmis emoție și bucurie, reușind să aducă în fața publicului autenticitatea tradițiilor croate carașovenești. Momentul lor artistic a fost apreciat atât de spectatori, cât și de organizatori.

                Timp de trei zile, aproximativ 900 de reprezentanți ai minorităților etnice, alături de ansambluri invitate din țară și din străinătate, au urcat pe scena de pe Bulevardul Independenței din Ploiești, oferind spectacole și activități cultural-artistice. Standurile dedicate prezentării minorităților naționale au completat tabloul unui eveniment care evidențiază bogăția spirituală a României multiculturale. Festivalul „Alfabetul Conviețuirii” promovează diversitatea etnică, respectul reciproc și integrarea socială, subliniind importanța dialogului intercultural și a armoniei între comunități.

                Prin participarea la aceste evenimente, Karaševska zora își reconfirmă rolul esențial în păstrarea, promovarea și transmiterea valorilor culturale ale comunității croate din România.

Etichete